Close

Fizioterapie

Kinetoterapia (sau Kinetologie medicala) este stiinta care studiaza mecanismele articulare si neuromusculare care asigura omului activitatile motrice normale.

Kinetoterapia se defineste ca terapie prin miscare efectuata prin programe speciale de recuperare medicala care urmaresc refacerea unor functii diminuate sau cresterea nivelului functional in diverse afectiuni.

Exercitiile fizice isi gasesc aplicabilitatea si in perioada de sarcina, pentru a putea face fata solicitarilor la care este supus organismul: probleme cardio-vasculare, insuficiente respiratorii, dureri lombare, depresie, etc.

Programele de kinetoterapie sunt special concepute tinand cont de constitutia pacientului, varsta, afectiunea pe care o are, tipul de activitate pe care il desfasoara, stadiul de evolutie a bolii, existenta altor afectiuni.

Nu se lucreaza in sedinte de grup, fiecare pacient beneficiind individual de supraveghere de specialitate (kinetoterapeut) in timpul programului de kinetoterapie. Programele de kinetoterapie nu sunt destinate doar pacientilor cu probleme sau dureri, ci si celor care doresc sa se simta bine fizic si psihic.

Electroterapia reprezinta un complex de metode ce au la baza folosirea curentului electric in scop terapeutic si profilactic. Reducerea durerii prin electroterapie este o realitate de necontestat, ce se foloseste in scop terapeutic de foarte multi ani. Se folosesc doua tipuri de curenti electrici: curent continuu (galvanic) si curent discontinuu de joasa, medie si inalta frecventa. Curentii de joasa frecventa sunt curentii diadinamici, TENS, Trabert.
Prin folosirea combinata a curentilor se obtin simultan efecte analgetice, antialgice (diminuarea durerii), miorelaxante, decontracturante, vasculotrofice, de stimulare musculara.

Ultrasunetele se utilizeaza pentru efectele analgetice, vasodilatatorii, miorelaxante pe care le induc. Cu ajutorul ultrasunetelor sunt introduse in organism anumite substante, in scop terapeutic ( antiinflamator, analgezic, decongestiv).

Indicatii ale fizioterapiei:

  • artroze (ale coloanei vertebrale: – spondiloza cervicala)
  • artroze ale genunchilor (gonartroza)
  • artroze ale soldurilor ( coxartroza)
  • lumbago (dureri in zona lombara)
  • compresiuni radiculare: lombosciatica, hernie de disc, cervico-brahialgii
  • nevralgii
  • mialgii (dureri musculare, contracturi musculare, retracturi musculare)
  • contuzii
  • entorse
  • luxatii
  • fracturi
  • tenosinovite
  • epicondilite
  • bursite
  • periartrita scapulo-humerala (PSH)

Pentru informatii suplimentare contactati-ne!